Economia de argint. Scurtă introducere

economia de argint

Pe firul istoriei sale, umanitatea a înregistrat câteva turnante decisive, datorate combinării fericite (?!) a unor fapte și contexte într-o anumită perioadă de timp. Revoluția industrială din secolul al XVIII-lea este una dintre aceste turnante căreia i-au urmat, în ultimele două secole, numeroase alte mutații sonore. Așa se face că am trăit revoluția tehnico-științifică, o trăim pe cea digitală, iar cea care se pregătește sub ochii noștri s-ar putea numi revoluția gerontehnologică.

În toate aceste realități, vectorul permanent și deloc lipsit de importanță îl reprezintă oamenii. Mai exact numărul lor, dar și structura demografică a comunității pe care o alcătuiesc. Și dacă prima revoluție industrială s-a aflat mai ales în legătură cu creșterea populației și mișcarea dinspre rural spre urban, revoluția la care suntem martori astăzi vine ca urmare a modificării structurii populației, mai exact a creșterii semnificative a ponderii vârstnicilor în totalul populației și creșterii longevității semenilor noștri.

Fenomenul, cunoscut sub numele de îmbătrânire demografică, a deschis deja o nouă pistă în reconfigurarea societății, iar economia de argint este formula care sintetizează perfect începutul acestei noi revoluții.

Economia de argint, silver economy, economie argentée, Silber Wirtschaft

Economia de argint sau economia grizonată reunește ansamblul activităților cu relevanță economică directă și indirectă orientat către persoanele în vârstă. Departe de a fi doar o „piață”, aceasta este o „economie” transversală care reunește o varietate impresionantă de acțiuni legate de seniori. Sub umbrela acestei sintagme stau alături: construcție de locuințe și arhitectură adaptată nevoilor vârstnicilor, smart city, circulație și transport, alimentație, securitate, sănătate, petrecerea timpului liber, turism, investiții și asigurări, consiliere juridică, sport, cultură, antreprenoriat, iar lista rămâne dechisă.

Fenomenul a avut o evoluție exponențială, căci, între momentul primei conferințe europene pe tema Silver economy, ținute la Bonn, în 2005, și crearea unei Silver Valley în Franța (ca replică la Silicon Valley) au trecut mai puțin de zece ani! Astăzi există chiar o rețea a regiunilor europene care promovează economia de argint, marketingul și produsele inovative care se adresează acestui segment – The SEN@ER network (The Silver Economy Network of European Regions).

Că lucrurile sunt extrem de serioase o dovedește includerea conceptului în strategiile mai multor cabinete vest-europene. Satisfacerea nevoilor vârstnicilor, departe de a fi percepută ca un balast social, este asimilată unei pârghii de dezvoltare teritorială, din moment ce aceasta face să evolueze oferta de servicii și produse ale unor întreprinderi. Nu poate fi trecut cu vederea că economia de argint a fost identificată ca una din cele șapte axe de dezvoltare înscrise în raportul Comisiei Inovație 2030, comisie cu rol prospectiv aflată în subordinea președintelui francez încă din anul 2013.

Actorii acestui mecanism sunt și ei din categorii extrem de variate – de la staff-urile operaționale ale unor companii multinaționale, la operatori în programe de economie socială, IMM-uri, responsabili și decidenți din aparatele administrative, grupuri  industriale, transportatori, organisme de securitate socială, asociații publice sau private, aleși locali, persoane private etc. Însă pentru a fi actor al economiei de argint, nu este suficientă conectarea la un anumit tip de producție-consum, cât mai ales înscrierea într-o logică inovativă, adoptarea unor practici organizaționale, comerciale și tehnice cu cel puțin un pas în fața nevoilor celor cărora li se adresează. Iar asta, spre beneficiul tuturor!

Sursa foto: @SilverEcoEU

2 comments
  1. Eroii economiei de argint sunt, din păcate, o imensă resursă umană irosita, care se poate implica și care trebuie mobilizata și antrenata în special în rezolvarea problemelor proprii specifice, dar și ale societății, în măsura posibilităților și disponibilităților.

    1. Dna Alexandru, ce spuneti e adevarat si e o alta discutie. Va invitam in redactie pentru a va exprima opinia despre trasul pe dreapta al oamenilor care au o varsta (mai mare decat a altor oameni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts