Asociația Europeană pentru Inovare Socială invită publicul interesat la evenimentul „Drepturile persoanelor vârstnice – tu ești informat/ă?”. Întâlnirea este organizată în cadrul proiectului SILVERights și își propune să devină un spațiu deschis de dialog, informare și conștientizare cu privire la nevoile și drepturile seniorilor.
Într-o societate responsabilă, sprijinirea demnității, siguranței și bunăstării persoanelor vârstnice reprezintă o datorie a întregii comunități. Evenimentul vine în întâmpinarea acestei necesități, oferind participanților instrumente practice și informații actualizate.
Cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să:
- descopere „Tabloul Civic”, un instrument realizat special în cadrul proiectului SILVERights;
- exploreze exemple și recomandări concrete privind protecția eficientă a persoanelor vârstnice;
- participe la discuții deschise despre accesul facil la informații și măsuri de sprijin;
- afle mai multe despre inițiativele europene și bunele practici dedicate drepturilor seniorilor.
Informații utile
- Când? Marți, 9 iunie, în intervalul orar 09:30 – 13:30
- Unde? Hotel Continental Forum (Str. Izvor nr. 82-84, București)
- Costuri? Participarea este gratuită
Locurile sunt limitate, iar accesul se face exclusiv pe baza completării formularului de înregistrare: SILVERights – drepturile persoanelor vârstnice: ești informat?
Pentru a rămâne la curent cu toate noutățile din cadrul proiectului, puteți accesa pagina de Facebook a evenimentului sau puteți urmări comunitatea SILVERights pe platformele oficiale de Facebook și Instagram.