La finalul lunii octombrie 2025, în România erau înregistrați 4.692.612 pensionari, cu 198 mai puțini decât în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Pensia medie s-a situat la 2.775 de lei, iar valoarea totală a drepturilor de pensie plătite a fost de 13,02 miliarde lei.
Din totalul beneficiarilor, 540.718 persoane aveau perioade lucrate în agricultură, pentru care pensia medie a fost de 720 de lei.
Categoria principală, cea a pensionarilor pentru limită de vârstă, număra 3.775.635 de persoane, dintre care 2.156.560 femei. Pensia medie pentru această categorie a fost de 3.104 lei.
În ceea ce privește pensiile anticipate, 2.552 de persoane au beneficiat de acest tip de drepturi, cu o pensie medie de 3.656 lei, iar 69.543 de persoane au primit pensie anticipată parțială, în valoare medie de 2.620 lei.
Tot în octombrie, 399.873 de persoane primeau pensii de invaliditate, cu o medie de 1.102 lei. Dintre acestea, 45.934 erau încadrate în gradul I de invaliditate, cu o pensie medie de 964 lei.
Pensiile de urmaș au fost acordate unui număr de 443.911 persoane, cu o valoare medie de 1.501 lei, iar ajutorul social a fost primit de 98 de pensionari, media sumelor fiind de 540 lei.