În iunie 2017, s-au împlinit aproape doi ani de la terminarea proiectului Visele bătrânilor. De la terminarea finanțării oferite de FDSC.
Am visat în acest timp că vom lua o nouă finanțare, dar am bătut la uși nepotrivite. Am visat că vom fi din nou împreună, ca acum doi ani: 30 de studenți, 10 bătrâni, 10 vise… Nu am reușit și am dezamăgit.
Nu pot să spun nimic sincer despre bătrânețe. Îmbătrânim cu toții. Îmbătrânim cu toții pe Pământ. Nu știu nimic despre bătrânețe. Suntem „tineri”, avem timp, avem o viață. Ne amintim uneori că ni se va întâmpla și nouă, dar, priviți-ne, râdem, mergem siguri pe noi, încântați de mersul nostru pe pământ. Dar, chiar în acest moment, ochii dau a lăcrima. Pentru ei. Sau poate pentru mine însumi. Ce proiect frumos, cu un nume atât de inspirat, Visele bătrânilor. Am folosit cuvintele potrivite… Mi-am dorit să câștig, să urmăresc activitățile, obiectivele, indicatorii: 30, 10, 10… Am mai îmbătrânit cu doi ani.
Acest volum de poezii – „Lacrimi vii pentru doruri moarte” – apare în Visele bătrânilor, iar asta se întâmplă datorită unor oameni neașteptați.
Trei tinere studente la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, au corectat poeziile visătoarei noastre doamne, Lucia Secoșanu. Mulțumesc, Antonia, Beatrice, Ramona…
Editura Universitară a aranjat și tipărit pro-bono volumul de poezii. Mulțumesc, Vali…
O doamnă (o domnișoară?) și-a dorit ca Visele să nu moară. Mulțumesc, Ana…
