Imaginați-vă următorul scenariu: sunteți o femeie căsătorită a cărei mamă are probleme de memorie de câțiva ani buni încoace.
Ea nu mai știe numele prietenilor apropiați, a uitat cum să-și plătească facturile, nu îi mai place să stea de vorbă cu vecinele, cu prietenele ei de odinioară și preferă să stea singură în casă. Spune că nu are probleme de memorie și mărturisește că „până și medicul de familie mi-a spus că sunt într-o formă grozavă, atunci când am fost ultima oară la control”.
Îți iei o zi liberă și mergi cu ea la medic. Acesta o invită doar pe ea în cabinet și o consultă timp de 20 de minte. Doctorul te invită apoi și pe tine și îți spune că se pare că mama ta are probleme moderate de memorie (ceea ce deja știai), dar că nu este Alzheimer. Mama răsuflă ușurată, zâmbește și îți șoptește: „Ți-am spus eu”. Tu nu te simți în largul tău să întrebi ce teste i-a aplicat, dacă sunt cele mai potrivite și dacă nu ar trebui cerută și o a doua opinie. Întoarse acasă, îi spui mamei: „Se pare că ai rezolvat cu bine testele pe care ți le-a dat medicul. Erau dificile?” Mama îți răspunde: „Tot ce am făcut a fost să desenez un ceas. A fost bine, așa că nu mă mai pisa cu problemele de memorie”.
La aproape doi ani de la acestă întâmplare, memoria de scurtă durată a mamei s-a înrăutățit. Repetă aceleași lucruri pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme. Nu mai citește ziarul favorit și uită de programările pe care le-a făcut. Un prieten de familie te sună să-ți spună că mama s-a pierdut și nu mai știe drumul către casă. Mergi cu mama din nou la medic și, de data aceasta, medicul recomandă ca mama să facă o tomografie și o analiză a sângelui. Când mergi la doctor peste câteva zile, medicul îți spune că mama are Alzheimer și recomandă un tratament medicaamentos. Doctorul nu îți spune rezultatul analizelor, dar te trimite la un specialist…
După ce ieși din cabinetul medicului ești tulburată și nu știi ce să faci mai întâi. Nu ai pe nimeni care să te sfătuiască dacă ar fi bine să-i comunici mamei diagnosticul, mai ales că locuiește singură. Ce se va întâmpla mai departe cu ea? Este un diagnostic definitiv? Care sunt cele mai bune medicamente? Îți amintești vag că parcă ai auzit la știri de un tratament promițător și parcă ai văzut în ziar o invitație la o conferință despre Alzheimer. Deodată, viitorul începe să te îngrijoreze, îți dorești să-l fi putut întreba pe medic: „Ce ai fi făcut dacă era mama ta?”
De fapt, întrebarea la care vrem să vă ajutăm să răspundeți este: Ce trebuie să faci dacă cineva din familia ta (partenerul, mama, tatăl) ar începe să aibă probleme de memorie?
Medicul de familie poate avea o influență foarte mare asupra momentului în care este diagnosticat pacientul și instituit tratamentul. Vrem să subliniem cât este de important ca pacientul să ajungă la un specialist sa, și mai bine, într-un Centru al Memoriei, unde să fie diagnosticat corect, unde familia și îngrijitorul acestuia să poată primi consiliere, unde sunt organizate cursuri destinate îngrijitorilor și unde aveți cele mai noi informații despre problemele demențelor (de la aspectele comportamentale, îngrijire, hrănire, igiena zilnică, până la îngrijiri paliative).
Site-ul Societății Române Alzheimer
Captură foto: Alzheimer Society British Columbia
