Astăzi judec. În fine, poate nu se numeşte chiar „judecată”, poate e mai mult o observaţie… pertinentă – zic eu. De mult mi-am dorit să îmi aştern acest gând pe hârtie, însă mi-am zis de fiecare dată că nu e cazul, nu se cade, poate sunt eu prea rigidă, poate problema e la mine, poate şi iar poate.
Oamenii nu ştiu să vorbească. Rectific: oamenii de 20 şi ceva de ani (da, cei de vârstă cu mine) nu ştiu să lege un subiect de un predicat. Nu mă refer aici la trac, la emoţii, la vorbitul în public, la discursul ştiinţific sau cel literar, nu e vorba nici măcar de gramatică: e vorba de un subiect şi un predicat care să aibă legătură unul cu altul, să fie în acelaşi context. Oamenii de pe băncile facultăţilor nu ştiu să vorbească. Nu au bunul simţ al discursului sau dialogului pertinent. Huh? Ce s-a întâmplat? Cum poţi finaliza 15 ani de studii neîntrerupte şi să nu fii în stare să legi două cuvinte într-o sală cu 5 oameni prezenți? Tind să cred că această neştiinţă depinde de mai mulţi factori, însă unul din cei mai importanţi este lipsa comunicării în viaţa de zi cu zi, cu oricine, oricând, în orice situaţie. Oamenii nu mai vorbesc – se întâlnesc şi butonează telefoanele stând față în faţă. Oamenii nu se mai privesc în ochi – se uită pe stradă, peste umăr, mai deschid un social media content. Oamenii nu mai povestesc – nu mai ştiu să înceapă o poveste, să o termine şi să asculte şi feedback-ul. Oamenii trăiesc prin comentarii, inimioare, like-uri, dislike-uri, post-uri, twitter-uri, snapchap-isme.
Poate nu am avut curajul să fac această afirmaţie mai devreme de frică să nu îmi afişez frustrarea. Aş vrea şi eu să vorbesc cu… cineva, să port o conversaţie, să dezbat un anumit subiect. Rectific: aş vrea uneori să reuşesc să vorbesc cu un acel cineva care îmi este apropiat ca vârstă. Aş vrea să cred că nu au mai rămas câteva sute, poate zeci de persoane de 20 de ani capabile să vorbească față în faţă. Aş vrea să cred că am eu o problemă şi că bat câmpii.
Concluzii: dacă la 20 de ani nu poţi lega un subiect de un predicat, însă poţi trimite 20 de mesaje, 10 inimioare şi 20 de like-uri în câteva secunde, dacă am devenit atât de tehnici şi trăim în lumea unui „măr” bazându-ne pe un „nor albastru”, în nişte sute de ani probabil omenirea va fi… mută. Singurele sunete pe care fiecare omuleţ va mai fi capabil să le scoată sunt: plânsul şi râsul (asta dacă nu le va înlocui şi pe acestea cu un emoji). Nu va mai exista creion sau hârtie, filmele vor fi în imagini şi sunete, auzul şi văzul se vor îmbunătăţi, însă limbajul va fi strivit şi dus la groapa de gunoi.
Oamenii nu mai ştiu să vorbească. Şi ce dacă? Pot trimite un whatsapp.
Articol publicat pe blogul autoarei – Place to think, to breathe… to live…
