Un lider politic (personalitate!?) răspunde ziariștilor:
Eu, a treia oară, nu mai mă duc la Iohannis.
Firește, ați remarcat greșeala de topică. Abaterea de la norma referitoare la ordinea cuvintelor într-o structură stârnește, deseori, hazul, sugerează exprimarea neîngrijită.
Topica firească ar fi fost:
Eu, a treia oară, nu mă mai duc la Iohannis.
De ce?
Clasa bogată a adverbelor cuprinde:
1. Adverbe propriu-zise (astăzi, sus, bine, frecvent etc.) al căror sens este bine precizat și nu au topică fixă față de regent:
Creează astăzi.
Astăzi creează.
2. Semiadverbe (elemente care au trăsături semantice speciale, nuanțând caracteristicile unei acțiuni, unei stări sau ale unei însușiri):
mai, cam, prea, tot, și, nici etc.
Spre deosebire de adverbele propriu-zise, ele au topică fixă și apar obligatoriu în antepunere:
Mai creez.
Creez mai. – nu e corect
Stând imediat înaintea verbului determinant, ele se pot intercala între:
– auxiliar și verbul de conjugat (Am mai creat);
– să și verb (Vreau să mai creăm; E bine să mai creați);
– pronume personale și reflexive neaccentuate și verb (Te mai rog; Îți mai aduci aminte);
– negația nu și verb (Nu mai crea; „Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine” – Nichita Stănescu).
Așadar, în exemplul oferit, corect ar fi fost ca mai să ocupe poziția cea mai apropiată de verb: nu mă mai duc.
E bine să reținem însă că atunci când o formă verbală conține două auxiliare (sau morfemul să și un auxiliar, în cazul conjunctivului perfect), corectă este intercalarea lui mai între primele două componente:
aș mai fi compus
să mai fi fredonat
o mai fi vibrat
