Ce se întâmplă pe la noi de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie)

ziua internationala a persoanelor varstnice

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 6-a ediție a campaniei „Flori pentru Suflet”. Între 28 septembrie și 3 octombrie, oameni mobilizați de cele doua organizații, din ONG-uri, instituții publice, instituții de învățământ, companii, vor oferi „flori și gânduri bune seniorilor din căminele de bâtrâni, pe stradă, în parcuri, în centrele de zi ale ONG-urilor, la domiciliul celor care nu se pot deplasa. Campania este organizată la nivel internațional de Federația Internațională Les petits frères des Pauvres.

Pe 2 octombrie, Fundația Principesa Margareta a României (FPMR) organizează la Teatrul Național din București conferința „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”. Specialiști din diverse instituții și organizații cu programe, servicii și produse pentru seniori își vor prezenta soluțiile de creștere a calității vieții persoanelor în vârstă. FPMR va prezzenta o statistică interesantă, un top al nevoilor, al problemelor semnalate de persoanele în vârstă la telefon. Telefonul Vârstnicului este un proiect finanțat de Fundația Vodafone, prin care seniorii cu vârsta peste 65 de ani pot suna gratuit la 0800 460 001 dacă au nevoie de un sfat sau pur și simplu de o vorbă bună. 

Asociația C.A.R.P. Omenia a sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice pe 27 septembrie. Grupul vocal Seniorii Omeniei și mai mulți interpreți ai muzicii populare românești au susținut un moment artistic. Aprox. 150 de persoane în vârstă, membre ale asociației, au primit ajutoare financiare și materiale. A avut loc o demonstrație de Tai Chi – exercițiu asiatic de relaxare și întreținere a sănătății. Opt senioare ale Cercului Mâini îndemânatice au primit diplome pentru întreaga lor activitate.

Pe 5 octombrie, DGASPC Sector 6 București organizează o întâlnire cu tema „Provocări în interacțiunea cu persoanele vârstnice”. Participă oameni din diverse organizații care lucrează cu seniorii sau pe care îi interesează problematica vârstei a 3-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts